Sicriul în care se afla cadavrul unui tânăr a explodat, apoi a cuprins încăperea în care se afla, într-o comună din Bistrița. Se pare că incendiul a fost provocat de ventilatorul sicriului. Din fericire, casa a fost salvată și nimeni n-a fost rănit.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile în satul Pinticu Tecii, comuna Teaca din județul Bistrița. Sicriul care conținea cadavrul unui tânăr de 36 de ani a explodat din cauza unui scurtcircuit la capacul acestuia. Decedatul era un tânăr din localitate.
Familia a decis să îl păstreze acasă și l-au așezat într-un sicriu cu capac frigorific în loc să îl ducă la capelă.
Înmormântarea era programată pentru sfârșitul săptămânii, dar vineri, din cauza unui scurtcircuit, sicriul a luat foc.
În scurt timp, flăcările s-au extins în toată încăperea, potrivit bistriteanul.ro.
La locul intervenției au fost mobilizați pompieri de la detașamentul din Bistrița și de la punctul de lucru din comuna Lechinţa, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Teaca.
„Incendiul a fost lichidat de proprietari, se manifesta la nivelul unei încăperi în care se desfășura un priveghi. Au ars elementele combustibile din interiorul camerei. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecțiune a sistemului de aer condiționat al sicriului”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.